Până deunăzi nu găseam dvd-urile cu aproape TOATE pozele din colecție. Când am dat peste ele, am zis să le și revăd, dacă tot am avut norocul să le găsesc. În fața ochilor mei s-au perindat atâția și atâția munți, plaje, nori, flori, oameni cu care nu am mai avut ocazia sau cu care nu am mai vrut să mă mai întâlnesc. Am putut observa că anumiți prieteni au fost, și unii încă mai sunt, o constantă în poze și n-am putut să nu remarc recunoscător faptul că mi-au fost alături și m-au suportat destul timp. Atâtea și atâtea momente pe care camera le-a imortalizat! Nu-mi venea să cred.
Tornada de imagini m-a făcut să realizez, cu oarecare tristețe și pentru a nu știu câta oara, “cât de frumoasă era o zi frumoasă…”; că timpul a trecut, că atâtea lucruri s-au schimbat, și că unele au rămas chiar la fel. Întotdeauna trecutul va avea farmecul lui aparte, un anume parfum… spre deosebire de monotonul, trist și alb-negru prezent. Cu toate acestea, când mă voi uita în viitor la pozele de acum, tot nostalgic voi fi. Poate din cauza faptului că atunci când țin minte ceva, denaturez realitatea și mi se pare mai frumoasă, sau poate pentru că îmi place să mă amăgesc puțin cu amintirile, sau poate chiar este mai marfă trecutul; nu știu!
În viitor mi-ar plăcea să pot spune cât de frumoasă este o zi frumoasă. Dar singurul lucru pe care cred că pot să-l îndeplinesc este să fac zilele cât mai frumoase, iar nostalgia din viitor cât mai mare.
